Ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut în această dimineață, 12 februarie, un bărbat din Chișinău, suspectat de complicitate într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice, în care este implicată și o persoană din raionul Anenii Noi, reținută anterior.
Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, bărbatul reținut ar fi participat la transmiterea centralizată a fondurilor financiare în perioada electorală din septembrie 2025 către mai multe persoane, inclusiv funcționari publici aflați în curs de identificare.
În cadrul perchezițiilor efectuate, ofițerii CNA au ridicat documente, dispozitive de stocare a informațiilor și alte probe relevante pentru anchetă. Suspectul urmează să fie plasat în izolatorul de urmărire penală al CNA.
Toate acțiunile se desfășoară sub supravegherea procurorilor municipiului Chișinău. Persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













