Lucrările din cadrul etapei a II-a a proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău” avansează rapid pe cele două șantiere din sectorul Ciocana, fiind chiar înaintea graficului aprobat. Acesta este un proiect important, care va transforma complet modul în care Capitala gestionează deșeurile.
LOT I – Recultivarea gunoiștii temporare:
Lucrările de recultivare a terenului unde s-au depozitat ilegal deșeuri între 2010 și 2017 sunt într-o fază avansată, peste 70% din volum fiind deja realizat. În perioada următoare urmează aplicarea membranelor, instalarea rețelei de colectare a gazului și aplicarea ultimului strat de pământ vegetal. Finalizarea va include și amenajarea teritoriului, pentru a asigura atât funcționalitate tehnică, cât și un aspect estetic corespunzător. Proiectul respectă standardele Uniunii Europene și reprezintă o premieră națională.
LOT II – Stația de transfer și linia de sortare a deșeurilor:
Lucrările de terasamente sunt finalizate, iar echipele trec la armare, cofrare și primele etape de betonare a infrastructurii principale. Betonarea a început de la clădirea destinată atelierului de reparații și spălătoriei auto pentru autospeciale și camioanele de transfer. În paralel, continuă construcția structurii stației de transfer propriu-zise. Toate etapele sunt realizate conform planului, cu un devans de aproximativ cinci luni.
Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău” este una dintre cele mai mari investiții realizate de Primăria Chișinău pentru modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor. Valoarea etapei actuale depășește 12 milioane de euro, iar bugetul total se ridică la circa 26 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de Primărie, BERD, BEI și E5P.
Prin acest proiect, Chișinăul devine un oraș mai curat, mai modern și mai prietenos cu mediul, iar echipele municipale depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în termen și conform standardelor europene.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












