Procuratura a comunicat că trei persoane au primit sentințe de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate cu grad avansat, după ce s-au urcat la volan fără permis sau cu dreptul de a conduce anulat.
Un bărbat din raionul Sângerei, recidivist, a fost condamnat la 2 ani de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis pentru că a condus o motocicletă cu 2,02 g/l alcool în sânge și fără permis.
De asemenea, un tânăr de 26 de ani a primit 2 ani şi 15 zile de închisoare după ce a condus un Mercedes în capitală în stare de ebrietate, fără permis, având antecedente similare.
Al treilea inculpat, în vârstă de 36 de ani, a urcat la volanul unei Mazda în stare de ebrietate, având dreptul de a conduce anulat, iar pentru aceasta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de detenție.
Toate cele trei hotărâri pot fi atacate cu apel.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













