Patru persoane au fost reținute de autorități după ce au descoperit droguri în valoare de peste 2,5 milioane lei. Printre cei reținuți se află și un minor, cu vârsta de 17 ani, iar ceilalți suspecți au între 22 și 35 de ani.
Investigația arată că suspecții operau prin intermediul aplicației Telegram, administrând mai multe „magazine online” cu droguri sintetice. Pentru livrările către consumatori, substanțele erau ascunse în parcuri și fâșii forestiere, pentru a fi preluate ulterior. Plata se efectua prin terminale publice de plată, pentru a îngreuna trasabilitatea.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe tipuri de droguri, substanţe de mare risc precum mefedronă, PVP şi amfetamină, accesorii pentru ambalare și consum, telefoane mobile și bani în numerar. Trei dintre suspecți au fost plasaţi în arest preventiv, minorul fiind cercetat în stare de libertate.
Pe numele acestora au fost inițiate dosare penale pentru trafic ilegal de droguri și punerea în circulație a substanțelor interzise. Ancheta continuă pentru identificarea tuturor complicilor și stabilirea întregii rețele din spatele activităţii.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI