În perioada 23–31 august 2025, locuitorii și vizitatorii capitalei sunt îndemnați să se pregătească pentru restricții temporare de acces în mai multe zone publice din Chișinău. Măsura este luată în contextul vizitei oficiale a unor demnitari de rang înalt din state europene precum Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Franța, Germania, Polonia și România, anunță autoritățile locale.

Începând cu 23 august, ora 08:00, și până pe 31 august, ora 21:00, accesul în mai multe artere și zone centrale ale orașului va fi limitat, iar adunările publice sau lucrările pe drumuri vor fi interzise în perimetrele afectate de traseele coloanelor oficiale.

Printre zonele vizate se numără: Bulevardul Dacia, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Marii Adunări Naționale, scuarurile din preajma instituțiilor publice, precum și alte artere centrale.

Vor fi permise doar evenimentele social-culturale autorizate în prealabil de autorități. Cetățenii sunt încurajați să consulte harta detaliată a restricțiilor, disponibilă pe site-ul administrației locale.

Poliția rutieră recomandă șoferilor să urmeze indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare în trafic și să evite zonele restricționate pe perioada măsurilor speciale.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI