Un post de radio din Republica Moldova, „Albena”, a primit trei avertizări publice de la Consiliul Audiovizualului. Acesta, în timpul unui buletin de știri, nu ar fi prezentat poziția președintei Maia Sandu, a Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) și a reprezentanților Guvernului după ce un mesaj al bașcanei Găgăuziei, în care „au fost expuse mai multe acuzații”, a fost difuzat pe post.

Într-un alt subiect din cadrul buletinului de știri, reprezentanții postului radio s-ar fi axat pe poziția autorităților nerecunoscute din regiunea transnistreană, iar poziția autorităților constituționale a fost exprimată „printr-un amestec de fapte și opinii”.

Consiliul Audiovizualului a raportat că a sancționat, cu trei avertizări publice, postul de radio „Albena”. Acesta, potrivit instituției audiovizuale, nu a prezentat „principalele puncte de vedere aflate în opoziție”, nu a asigurat „distincția clară dintre fapte și opinii” și nu a indicat sursa de proveniență a înregistrărilor într-un program de știri.

Înainte de aceasta, Consiliul a fost sesizat că postul de radio, în timpul buletinului de știri din 10 aprilie 2024 de la ora 15:00, a difuzat „două subiecte în care nu a fost asigurată informarea corectă”.

Urmare a verificărilor, Consiliul a depistat că postul de radio a prezentat, în timpul buletinului de știri vizat, un subiect despre întâlnirea bașcanei Găgăuziei Evghenia Guțul cu un grup de deputați din partea fostului Partid Politic „ȘOR” și un alt subiect despre căderea unei drone în raionul Râbnița, din regiunea transnistreană.

Potrivit Consiliului, la baza primului subiect a stat „un mesaj scris de bașcana UTA Găgăuzia, pe una din rețelele de socializare” și în care „au fost expuse mai multe acuzații, în care au fost vizate autoritățile de la Chișinău – președinta Republicii Moldova, partidul politic „PAS” și Guvernul Republicii Moldova, fără a fi prezentate pozițiile acestor autorități”.

sursa