O fetiță de patru ani din Cahul, dată dispărută de părinți, a fost găsită în siguranță de polițiști, la scurt timp după sesizarea dispariției. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), copilul a ieșit nesupravegheat din curtea casei și s-a îndepărtat, fiind depistată câteva ore mai târziu jucându-se cu alți copii pe o stradă din localitate.
Inițial, părinții au încercat să o găsească pe cont propriu. După ce căutările nu au dat rezultat, aceștia au cerut ajutorul autorităților. Poliția s-a mobilizat rapid, iar în aproximativ 40 de minute copilul a fost localizat teafăr.
„Fiecare minut în care un copil rămâne nesupravegheat poate duce la un deznodământ tragic. Siguranța celor mici depinde în mare măsură de atenția părinților”, a transmis IGP.
Inspectoratul reamintește părinților importanța unei supravegheri constante și a discuțiilor preventive cu cei mici despre riscurile plecărilor neanunțate și pericolele interacțiunii cu persoane necunoscute.
„Fiecare minut de la dispariția unui copil este esențial pentru localizarea acestuia în siguranță. În astfel de situații, contactați imediat Poliția”, subliniază IGP.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI