Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a semnalat o criză acută de personal medical în Republica Moldova, subliniind că 12 raioane din țară nu dispun de niciun medic legist. De asemenea, lipsesc medicii de familie, iar multe raioane sunt afectate de deficitul specialiștilor în oncologie, cardiologie și neurologie.

Motivul principal al acestei crize este îmbătrânirea și pensionarea medicilor, iar autoritățile depun eforturi pentru a atrage tinerii specialiști în instituțiile medicale din zonele rurale. De asemenea, s-au făcut investiții considerabile în infrastructura medicală, instruirea personalului și în majorarea salariilor. În acest sens, ministra a evidențiat că salariile medicilor au fost semnificativ majorate în ultimii ani. De exemplu, salariul mediu al unui medic a crescut de la 11.000 de lei în 2020 la 18.000 de lei în prezent, iar pentru specialități ca reanimatologia și anesteziologia, salariul poate ajunge până la 25.000 de lei. În domeniul medicinei legale, salariul mediu a crescut de la 14.000 de lei la 28.000 de lei.

Totuși, Nemerenco a subliniat că, deși salariile sunt un factor important, migrarea medicilor nu se datorează exclusiv acestora. Factori precum dezvoltarea economică și politică a țării, condițiile de muncă din instituțiile medicale și perspectiva de viitor sunt esențiale în decizia medicilor de a părăsi țara.

În ultimele două și jumătate de ani, autoritățile au investit peste trei miliarde de lei în modernizarea infrastructurii medicale, reconstrucția secțiilor și achiziționarea echipamentelor. De la începutul acestui an, salariile cadrelor medicale plătite din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală au fost majorate cu 15%, iar aceste creșteri salariale vor beneficia aproximativ 44.600 de angajați din sistemul de sănătate.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI