Românii sunt aşteptaţi duminică la vot. Cu câteva zile înaintea alegerilor, oamenii spun că sunt gata să meargă la urne chiar dacă nu au decis pentru cine să voteze. Mulţi consideră că n-am avut o campanie electorală eficientă, în care alegătorii să afle ce propun candidaţii sau care e scopul referendumului local.
Cetățenii români au de ales dintre 13 candidaţi: nouă candidați propuși de către partide și patru independenți. Primii doi vor merge în turul al doilea, organizat pe data de 8 decembrie, în urma căruia se va alege şi noul preşedinte al ţării.
Odată cu votul pentru președinte, bucureştenii ar trebui să răspundă cu DA sau NU și la trei întrebări legate de gestionarea banilor colectaţi din taxele şi impozitele locale, de modul de acordare a autorizaţiilor de construire şi de implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în şcoli.
Sunt mulți cei care susțin că vor merge la urne, chiar dacă nu toți știu încă pe cine sau pentru ce să voteze. Oamenii spun că n-au multe informaţii nici despre referendumul din Capitală. Lipsa mesajelor clare din campania electorală ne-a adus aici, cred politologii.
„Cetăţenii aşteaptă nişte proiecte care să îi liniştească cumva faţă de ameninţările care vin de la anul legate de securitate, legate de economie”, susține Andrei Țăranu, politolog.
Studiile de piaţă arată că mai bine de jumătate dintre românii cu drept de vot vor merge duminică la urne. Cea mai mică prezenţă ar urma să fie în rândul tinerilor.
„E un factor care ţine şi de conectarea mai slabă a tinerilor cu dezbaterea politică. Este uneori şi o atitudine poate de frondă, de protest”, a declarat Remus Ștefureac, fondator INSCOP.
O prezenţă scăzută este anticipată şi în diasporă, chiar dacă se constată o creştere de la un scrutin la altul.
„Miza pentru ei a alegerilor nu mai e la fel de importantă ca cei din interior. Mai importantă este pentru cei care doresc să se întoarcă în România şi care consideră că votul lor este un fel de investiţie în viitorul lor şi al ţării”, a menționat Adrian Hațos, sociolog.
Pe acest lucru mizează şi mulți dintre românii din ţară care vor merge duminică la vot. După votul de duminică, românii sunt aşteptaţi din nou la urne în zilele de 1 şi 8 decembrie.