Un copil de cinci ani ar fi fost hărțuit sexual de către un bărbat de 69 de ani în orașul Codru, municipiul Chișinău. Potrivit oamenilor legii, suspectul, un bărbat de 69 de ani, a fost condus la Inspectoratul de Poliție pentru cercetări. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Ofițerul de presă al Direcției de poliție a Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că acest caz a avut loc acum două zile, pe strada Drumul Schinoasei din orașul Codru.
Potrivit localnicilor, totul s-a întâmplat în preajma unor garaje, unde copilul se afla împreună cu tatăl său pentru a repara bicicleta. Într-un moment dat, suspectul a reușit să ademenească băiatul. Părintele a fost cel care a alertat Poliția.
Pe marginea acestui caz a fost pornit un proces penal pentru hărțuire sexuală comisă asupra unui minor. Bărbatul de 69 de ani riscă închisoare pe un termen de la trei la șapte ani.