Panică într-un liceu din Iași! O elevă care a fost admisă anul acesta, în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Economic de Turism, pe un loc pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), își amenință colegii cu moartea. Tânăra a băgat spaima în elevi, iar profesorii sunt depășiți de situație.
Un elev amenințat de tânăra cu CES le-a povestit totul părinților, care speră ca profesorii să gestioneze cu bine situația pe viitor.
„Am aflat de situația fetei de la copilul meu. A venit într-o zi acasă și mi-a spus că o fată se uita ciudat și că este amenințat cu moartea. Mi s-a părut ciudat și am zis că poate a fost o glumă. Câteva zile mai tarziu, copilul mi-a spus iar, că a vorbit și cu alți colegi și că știe toată școala de fată.
Nu am știut cum să abordez problema, i-am spus și eu să vorbească cu dirigintele, iar lucrurile au rămas așa. Însă, gândindu-mă, m-am speriat, pentru că au mai fost cazuri și dacă se întâmplă ceva fără ca nimeni să nu poată interveni?
Copiii sunt copii și nu știe nimeni ce e în mintea lor, e periculos și, până la urmă, este în joc și viața copilului meu. Sper ca profesorii să își facă treaba și lucrurile să se rezolve fără ca nimeni să fie afectat”.
„Informațiile pe care le aveți se referă la o elevă care a fost admisă pe locurile cu cerințe educaționale speciale în acest an școlar, la noi, în clasa a IX-a. Școala lucrează activ pentru a oferi sprijinul necesar elevei și s-au luat măsuri pentru a o ține într-un mediu sigur și incluziv. Am colaborat cu părinții elevei încă de la începutul acestui an școlar, eleva a fost programată pentru evaluarea de specialitate la Centrul de Resurse și Asistență Educațională, așteptăm certificatul și după, să vedem ce măsuri se vor impune”, declară prof. Georgeta Ciobanu, directorul Liceului Tehnologic Economic de Turism Iași.
Profesorii nu sunt destul de pregătiți pentru astfel de situații
Prof. Georgeta Ciobanu, directorul liceului, a declarat faptul că profesorii nu sunt destul de pregătiți pentru a gestiona astfel de situații, motiv pentru care sunt și ei speriați.
„Noi asigurăm dreptul la educație pentru toți copiii, într-adevăr, copiii să fie speriați și chiar și profesorii pentru că nu suntem suficient pregătiți încă, dar vom face cursuri de specializare, inclusiv profesorii, ca totul să fie bine și, bineînțeles că trebuie să asigurăm un mediu sigur și incluziv pentru toți elevii și pentru profesori. Și acești copii au dreptul la educație, acest drept este pentru toată lumea, dar în contextul actual, eleva aceasta trebuie să poată veni la școală. Noi o să ne asigurăm că lucrurile se vor îndrepta. Toate măsurile în acest sens au fost luate și bineînțeles că știe de această situație și consilierul școlar, se discută cu familia, cu eleva”, adaugă prof. Georgeta Ciobanu, directorul Liceului Tehnologic Economic de Turism Iași.
Elevii cu CES au dreptul de a învăța în orice școală, însă integrarea lor socială este complicată. Ioan Gotcă, psiholog la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, subliniază faptul că acești elevi au nevoie de sprijinul profesorilor pentru a avea acces la educație.