Un bărbat de 25 de ani a ajuns la spital după ce motocicleta pe care o conducea a fost izbită de un alt motociclist de 24 de ani. Totul s-a întâmplat pe traseul Tiraspol – Camenca, pe 18 septembrie, în jurul orei 18:50. 

Potrivit presei din regiune, cei doi motocicliști se îndreptau spre Grigoriopol, când șoferul motocicletei din spate nu ar fi respectat distanța dintre cele două transporturi și a lovit-o pe cea din față. 

În urma impactului, șoferul motocicletei din față a fost transportat de urgență la spital. Șoferul care ar fi provocat accidentul s-a ales cu contuzii și zgârieturi.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. 

sursa