Mai mulți pești morți au fost observați pe apa lacului Cimișeni din raionul Criuleni. Potrivit antreprenorului Ghenadie Rabei, care gestionează de vreo 20 de ani acest lac, peștii au pierit, în urmă cu aproximativ două săptămâni, din cauza apei poluate a unui alt lac, din apropiere.
De cealaltă parte, proprietarii acestuia spun însă că apa din lac este curată. Totuși, experții au preluat probe pentru laborator, dar până va fi emis un comunicat oficial, Ghenadie Rabei curăță lacul cu soluții chimice.
Peștii morți au fost zăriți pe 19 iulie. Tot atunci, Ghenadie Rabei a observat că apa din coada iazului are o nuanță albă. Bărbatul a solicitat atunci ca Inspecția pentru Protecția Mediului Criuleni să vină la fața locului și să verifice calitatea apei, însă până la înregistrarea acestui material, nimeni nu a fost la lacul Cimișeni.
„De vineri am observat că din iazul de mai sus din care se scurge apa în coace, am observat că culoarea apei a devenit albă. Uitați-vă, după a câta zi, vineri, sâmbătă, duminică, luni, marți culoarea apei este albă.Luni, am început să strâng de pe suprafața iazului aproximativ 500-600 kilograme de pește. Marți, iarăși am strâns câteva kilograme de pește”, a spus Ghenadie Rabei.
Antreprenorul spune că în fiecare an investește zeci de mii de lei, pentru ca apa din iaz să fie curată. Doar anul acesta, Ghenadie a cumpărat puiet de pește de câteva sute de mii de lei. Toate nevoile vin din lacul din vecinătate, afirmă bărbatul.
„Nu este problema noastră. Suntem doar pătimași în cazul dat. Avem investiții de câteva mii de lei, pentru că iazul se află în arendă și achităm sume mari primăriei, cât și avem dați în lac puiet de pește de sute de mii de lei”, a mai spus el.
Pe de altă parte, proprietarii iazului din preajmă spun că peștii mor din cauza temperaturilor mari.
„Eu ce pot să zic de ce peștele iese mort la suprafață? Anul trecut a ieșit și la noi. Motivul… eu vă spun care: acum toți vor să scoată pește, dar să introducă ceva în el, nu prea doresc. Caută diferite motive, pentru că vine de acolo murdărie. În primul rând, iazurile trebuie curățate. Ele sunt pline cu nămol, iarbă și când sunt temperaturi mari, atunci se întâmplă cazuri de acestea. Anul trecut au venit la noi și au luat analize de apă, au luat tot și nu au găsit microbi, nimic”, a declarat Vasile Reniță, șef pepiniera silvică Bălțata.
Pe 26 iulie, Inspecția pentru Protecția Mediului Criuleni a preluat probe de apă pentru a afla în condiții de laborator de ce au pierit peștii în lacul Cimișeni.