Dosarul în care fostul director al Serviciului Protecție și Pază de Stat, Iaroslav Martin, este acuzat de abuz de putere a fost expediat în instanța de judecată.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada 2019-2020, fostul șef al SPPS ar fi folosit bunurile instituției în interes personal, iar dacă va fi găsit vinovat, Iaroslav Martin riscă o amendă de până la 117.500 de lei sau până la șapte ani de închisoare.

Mai exact, Martin ar fi utilizat bunurile instituției Serviciului Protecție și Pază de Stat în interes personal, dar și al unor terțe persoane, închiriind spații locative, utilizând automobilele de serviciu, precum și încasarea plăților salariale, deși nu se afla la serviciu, cauzând în rezultat daune în proporții considerabile instituției de stat de circa 117.000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Iaroslav Martin a fost numit șef al SPPS în 2019 de către fostul președinte Igor Dodon, iar în decembrie 2020, acesta a fost revocat din funcție de președinta Maia Sandu.

sursa