Fiul lui Mircea Snegur, primul președinte al R. Moldova, Vitalie Snegur, a murit pe 15 aprilie. Anunțul a fost făcut de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, care a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe pentru rudele îndurerate.
„În aceste momente de profundă tristeţe omenească, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos. În Iisus Hristos nu există o viața până la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfânt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpânească durerea”, a scris Înaltpreasfinţitul Petru.
Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni a menționat că Vitalie Snegur a fost un creștin, iar preoții îl vor pomeni pentru ca Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărăția Cerească.
„Cunoaștem că fratele Dvs, Vitalie, a fost un creștin adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare. Nu putem da uitării nici râvna sa față de sfintele slujbe, întrucât mereu era prezent alături de părinți, Mircea-Mihail și Georgeta-Eugenia, la sfintele slujbe la Mănăstirea Hîncu, unde întreaga familie Snegur sunteți cei mai mari ctitori de după redeschiderea acestei vetre monahale”, a mai scris Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni.
La scurt timp, președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma trecerii în neființă a lui Mircea Snegur.