Deputații PSRM vor sesiza Procuratura Generală cu privire la posibilul interes criminal al consilierilor președintelui Maia Sandu și PAS în cazul licitației blanchetelor pentru pașapoarte biometrice moldovenești. Socialistul Nichita Țurcan a declarat, la o conferință de presă, că există o bănuială rezonabilă că aceștia pregătesc fraudarea acestui tender în scopul obținerii unor comisioane de milioane de lei.

Țurcan a declarat că la baza sesizării stau declarațiile directorului Agenției Servicii Publice, care a anunțat în ajun că a fost invitat la Președinție și presat de consilierii prezidențiali, Veaceslav Negruța și Ana Revenco, ca să stopeze licitația pentru procurarea blanchetelor. În opinia parlamentarului, PAS și reprezentanții Președinției speră că anume ei vor organiza după alegerile parlamentare anticipate această licitație la care statul e gata să cheltuie aproape 500 de milioane de lei.

Deputatul a amintit că o asemenea schemă deja a fost pusă la cale de actualul consilier prezidențial, Veacesalv Negruță, pe timp când era ministru al Finanțelor în Guvernul Filat, iar Maia Sandu i-a fost colegă de partid și Executiv. Astfel, în 2012, în urma mai multor presiuni din partea lui Filat, dreptul de a organiza licitația pentru procurarea blanchetelor a trecut de la Ministerul Dezvoltării Informației, condus pe atunci de democratul Pavel Filip, la Ministerul Finanțelor.

”Documentele demonstrează că, în rezultatul licitației organizate de ministerul Finanțelor, condus de Veaceslav Negruța în 2012, a fost desemnată ca și câștigător compania Gemalto, care a venit cu una din cele mai scumpe oferte – 5,9 euro pentru fiecare carnet de pașaport, pe când prețul minim a fost de 4,7 euro. Diferența de preț a constituit 1,8 milioane de euro”, a declarat Țurcan.

De asemenea, deputatul atrage atenția că presiunile făcute acum de Președinție și PAS asupra ASP ar putea pune în imposibilitate instituția de a perfecta pașapoarte diplomatice, începând deja din această toamnă, situație ce va influența direct cetățenii care vor avea nevoie ca să-și perfecteze pașapoartele biometrice.