Un bărbat în vârstă de 66 de ani, originar din localitatea Parcani, raionul Soroca, a decedat în urma unei căderi de la balconul etajului doi al Spitalului Raional. Bărbatul fusese adus în instituție pe 9 decembrie cu diagnosticul de ulcer gastric perforat și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Pe 12 decembrie, în condiții neclare, bărbatul s-ar fi aruncat de la balconul spitalului, fiind internat ulterior în Secția de Reanimare. Medicii au depus eforturi pentru a-i salva viața, dar din nefericire, acesta a decedat a doua zi.
Circumstanțele exacte ale tragicului incident sunt investigate, iar cadavrul bărbatului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.