O femeie de 56 de ani a ajuns la spital în urma unui accident. Mașina în care se afla s-a răsturnat de pe traseu și a ajuns în șanț.
Accidentul a avut loc în localitatea Chiperceni din raionul Orhei.
Potrivit poliţiei, șoferul de 36 de ani, în momentul în care a ajuns la o curbă, a pierdut controlul mașinii şi s-a răsturnat într-un șanț de scurgere a apei. În urma impactului, pasagera a fost transportată imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatele au arătat că acesta nu consumase alcool.
Presa scrie că la volanul automobilului s-ar fi aflat un pompier din cadrul IGSU al MAI.
Pe acest caz s-a iniţiat o investigaţie pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.