Guvernul a aprobat un proiect de lege ce prevede testarea antidrog a șoferilor, în vederea prevenirii și combaterii consumului și traficului de substanțe stupefiante și psihotrope, dar și pentru responsabilizarea participanților la traficul rutier.
Proiectul a fost propus de Ministerul Afacerilor Interne. Acesta are drept scop asigurarea protecției cetățenilor împotriva pericolelor generate de consumul de droguri, consolidarea siguranței traficului rutier prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise și garantarea unui climat de ordine și siguranță în societate.
Astfel, polițiștii vor avea dreptul de a testa antidrog șoferii, prin intermediul mijloacelor tehnice asemănătoare cu cele pentru efectuarea testării alcoolscopice. În acest sens, polițiștii vor fi împuterniciți să verifice persoanele bănuite de consum de alcool, substanțe stupefiante, psihotrope, toxice, dar și să le însoțească la o instituție medico-sanitară.
Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
„Pornind de la obiectivul setat de Guvernul Republicii Moldova de a dezvolta o cultură de securitate a cetățeanului în trafic, Ministerul Afacerilor Interne contribuie, prin această inițiativă, la prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor în stare de ebrietate narcotică. Prin urmare, acesta este un pas important în direcția garantării securității și a drepturilor cetățenilor și a unui climat de ordine și siguranță în societate”, se arată într-un comunicat de presă.