Un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol a unei minore și tentativă de acțiuni violente cu caracter sexual, săvârșite în privința unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani stabilindu-i-se o pedeapsă de 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În cadrul urmării penale s-a constatat, că inculpatul, conștientizând pericolul social al acțiunilor sale, la 3 septembrie 2022, aproximativ la miezul nopții, aflându-se în locuința proprie, într-un sat din centrul țării, și-a abuzat sexual fiica biologică, în vârstă de 13 ani.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

sursa