În cadrul Zilelor Europei la Cahul, au avut loc un șir de evenimente în sudul țării, care au promovat inovația și dezvoltarea educațională în Cahul. Printre acestea s-au numărat Tech Career Expo Cahul și EdTech Moldova Forum ediția II.
La EdTech Moldova Forum s-au descoperit oportunitățile noii ere tehnologice. În cadrul forumului a fost prezentată Librăria Corinth, care oferă acces la o gamă variată de resurse digitale, instrumente și servicii pentru îmbunătățirea procesului de predare-învățare. Au fost prezentate beneficiile Microsoft Office 365 pentru educație și funcționalitățile acestuia. Totodată, s-au descoperit noi modalități creative de a integra produsele STEAM în procesul de predare-învățare.
Prorectorul Universității Tehnice a Moldovei, Dinu Țurcanu, a vorbit despre experiența pe care a preluat-o în cadrul UTM, pentru a-i convinge pe cei prezenți la eveniment că procesul de digitalizare sau transformare digitală este foarte important pentru învățământul superior: „Fără un proces de transformare digitală, comunicația și buna eficiență a dezvoltării universității este imposibilă. În anul 2016 nu aveam nici măcar canale de comunicare structurate. Majoritatea proceselor erau bazate pe hârtie. Acum trăim într-o lume digitală în care absolut orice cadru didactic, fie că asigură discipline din domeniu economic, a dreptului sau socio-umane, nu poate face nimic fără competențe digitale. Transformarea digitală nu este un proces unic, dar este un proces continuu”, a spus Țurcanu.
De asemenea, în cadrul EdTech Moldova Forum 2023, au fost abordate și provocările/oportunitățile prezentate de Inteligența Artificială și cum poate fi utilizată în îmbunătățirea educației și în dezvoltarea potențialul educațional al elevilor și studenților.
În lumina schimbărilor semnificative din domeniul tehnologic, educația a trebuit să se adapteze prin alinierea programelor de studiu la nevoile pieței muncii. Pentru a reuși această transformare, a fost necesară pregătirea cadrelor didactice și dotarea elevilor cu competențele necesare pentru a face față provocărilor viitorului.
Conferința s-a desfășurat în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.
Tech Career Expo Cahul a găzduit reprezentanții a șapte companii din domeniul tehnologic și de telecomunicații, care au împărtășit experiența lor referitoare la traseele de carieră actuale, stagii, tehnologii de ultimă oră, cererea pieței în ceea ce privește abilitățile și cunoștințele IT și au oferit recomandări pentru construirea unei cariere de succes în domeniul TIC.
Catarina Nilsson, manager de program la Ambasada Suediei în Moldova, s-a arătat impresionată de rezultatele proiectelor implementate în sudul țării și speră că acestea vor putea fi preluate și de alte regiuni. „Întotdeauna vom urmări ceea ce funcționează, ce are succes și am putea adopta proiecte similare și în alte regiunii sau să le adaptăm la necesitățile locale, în funcție de nevoile autorităților locale, în baza situației și analizelor. Timp de doi ani am lucrat la acest proiect în Cahul, am urmărit cum au prins viață atât de multe activități, atât de mulți tineri au participat la educația digitală, antreprenori care au învățat lucruri noi pe care le-au implementat ulterior în activitățile lor. Văd o mulțime de rezultate bune și văd, de asemenea, multă capacitate la nivel de organizare”.
Rodica Negru, managerul proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, a declarat că prezența celor 400 de elevi și studenți din regiunea de Sud la eveniment a demonstrat, încă o dată, că IT-ul are perspectivă în această zonă: „Tech Career Expo îmbină o serie de evenimente, printre care o expoziție a companiilor IT din Republica Moldova, un târg de cariere în IT și o serie de workshopuri în limba română și în limba rusă. Scopul evenimentului este de a motiva cât mai mulți tineri să aleagă o carieră în IT, pentru că acest domeniu oferă oportunități financiare remarcabile și beneficii suplimentare precum posibilitatea de a munci de acasă și flexibilitatea programului de muncă. Credem că, pe termen lung, un număr tot mai mare de tineri vor considera IT-ul drept o carieră de succes.”
Potrivit prorectorului Universității de Stat din Cahul, Ion Ghilețchi, studenții care au ales cariera IT sunt foarte importanți inclusiv pentru instituția în care își fac studiile și ar putea ajunge chiar viitori angajați ai acestei universități: „Anual, grupele la IT sunt primele care se completează după cerințele oferite de stat. Este foarte important că acești tineri vin și își depun actele pentru a-și continua studiile. După absolvire, ei, cu siguranță, au cum să se dezvolte mai departe. O carieră în IT este cea mai actuală, la moment, în Republica Moldova și nu numai. Este cea mai căutată și cotată profesie atât la nivel național, cât și internațional.”
Amintim că pe data de 17 mai, începând cu ora 10:00, în incinta restaurantului Green Village din satul Roșu, Cahul, va avea loc Cahul Business Summit. Acesta își propune să crească gradul de conștientizare a numeroaselor posibilități de dezvoltare și atragere a noilor investiții în sudul țării.
Tot pe 17 mai va avea loc și lansarea EU Innovation Center Cahul – Inotek. Acesta este un prim pas în efortul de a crește atractivitatea carierelor TIC în Sudul țării. Spațiul va oferi o gamă variată de activități legate de educația tehnologică și antreprenorială, dar și sprijinirea IMM-urilor și startup-urilor regionale.
Evenimentele dedicate Zilelor Europei în Moldova sunt organizate în cadrul proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Ambasada Suediei, PNUD Moldova, Ambasada Elveției și proiectul OPTIM, USAID, Primăria Municipiului Cahul și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.