Lucrările de reparație a străzii 27 martie 1918 din sectorul Buiucani au început. Potrivit primarului general Ion Ceban acestea presupun şi schimbarea învelişului asfaltic al carosabilului în perimetrul str. V. Belinski – Calea Ieşilor.

„În aceste zile se lucrează la decaparea bordurilor vechi și deteriorate şi montarea altor noi. Ulterior reparate vor fi şi trotuarele, iar la final va fi schimbat şi învelişul asfaltic al carosabilului”, a declarat edilul.

Primarul spune că și în acest an se va depune maxim efort pentru a repara infrastructura capitalei. „Sunt zeci de proiecte în toate sectoarele”, conchide primarul.