Autoritățile au elaborat o hartă a adăposturilor antiaeriene. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne Ana Revenco. Oficialul a precizat că harta conține locații cu acces public care, în caz de necesitate, pot fi folosite pe post de adăpost.
La „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, Revenco a spus că adăposturile sunt „un alt domeniu, cu regret, ignorat pe deplin în ultimii ani”.
„Ceea ce ne-a reușit nouă este să inspectăm locațiile posibile care pot fi recomandate ca și construcții de protecție temporară, în contextul crizei în care ne aflăm, pentru cetățeni în special pentru locuitorii municipiului Chișinău. Echipa de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a elaborat și o hartă interactivă, în care sunt indicate acele locații cu acces public care, în caz de necesitate, pot fi folosite pe post de adăpost”, a spus ministra.
„Iarăși, repet, este o soluție temporară”, a adăugat Revenco. Ea a mai declarat că „a fost o soluție propusă în situație de criză, dar acest domeniu cert trebuie să se regăsească pe agenda prioritară a instituțiilor”.
„Noi am solicitat AST-ului (Agenția pentru Supraveghere Tehnică) să realizeze o inspecție, să stabilească care construcție este conformă și care nu. Am propus și un nou regulament, prin care să fie stabilit clar atribuțiile fiecărui actor în acest domeniu. Sper ca agenda Guvernului, care este plină cu foarte multe subiecte, să găsească spațiu și pentru acest subiect”, a conchis Revenco.
sursa: newsmaker.md