Săptămâna aceasta vor fi gata toate pregătirile pentru târgurile școlare. În cadrul ședinței de astăzi de la Primăria Chișinău, primarul general Ion Ceban a cerut ca târgurile să înceapă din data de 20 august și până la sfârșitul lunii august, astfel ca fiecare părinte să reușească achiziționarea celor necesare pentru noul an școlar.
„Rog toate preturile să pregătească locațiile în fiecare sector, astfel ca să fie comod pentru toți părinții. Știu că unele Preturi au dat locațiile”, a declarat Ceban.
Amintim că și în acest an 8000 de elevi, vor primi din partea Primăriei Chișinău câte 700 de lei pentru pregătirea către noul an școlar.
De ajutor pot beneficia familiile cu 3 și mai mulți copii, familiile cu un părinte, familiile unde un părinte este cu grad de dizabilitate și familiile care au statut de tutor/curatelă
„Dosarele a fost posibil de aplicat în prima etapă până în luna iunie, iar a doua etapă începe în data de 20 august. Pentru detalii vă rog fiecare părinte din aceste categorii, rog să se adreseze la instituțiile unde învață copilul. În caz că sunt anumite probleme sunați la telefonul Direcției – 0 22 20 16 08”, a conchis Ceban.