Vioara artistei Alexandra Conunova, ridicată de pe Aeroportul Internațional Chișinău pe 22 octombrie anul curent, încă mai este în custodia autorităților. Serviciul Vamal precizează că au fost dispuse mai multe expertize și sunt așteptate concluziile experților pentru astabili statul de origine a viorii și pentru a putea returna instrumentul muzical, transmite IPN.
Pe acest caz este pornit un dosar pentru tentativă de contrabandă cu valori culturale. Vioara a fost depistată în cadrul controlului vamal al pasagerilor cursei Chișinău-Moscova. Potrivit unor certificate datate cu 20 octombrie și emise de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, instrumentul muzical a fost creat de către Giovanni Battista Guadagnini și are valoare istorică și artistică pentru patrimoniul Republicii Moldova. Suplimentar, în interiorul husei, a fost depistat actul de „Expertiză a instrumentelor muzicale”, eliberat de către același expert, cu indicarea valorii viorii, ce depășește suma de două milioane de euro.
Posesoarea viorii nu deținea autorizația necesară pentru scoaterea unui obiect de valoare din țară. În consecință, instrumentul a fost ridicat, iar reprezentanții Vămii dau asigurări că este păstrat în condiții potrivite, de maximă securitate.
Oamenii legii au solicitat, prin intermediul Interpol, informații despre statul de apartenență al acestei viori, pentru a vedea dacă nu este printre bunurile sustrase. Între timp, artista a prezentat organului de urmărire penală, prin intermediul avocatului, contractul de împrumut al viorii, dar fără dată de întocmire. Proprietar figurează un cetățean al Elveției. Procuratura a luat legătură telefonică cu cetățeanul elvețian indicat în contract, care abia la 2 decembrie a expediat copia actelor solicitate. Dar încă se așteaptă confirmarea autenticității copiilor date.
Totodată, organul de urmărire penală a dispus efectuarea expertizei judiciare complexe, cu atragerea unui specialist internațional din domeniu. Una din discordanțele acestei spețe a constat în informația prezentată în rapoartele de examinare făcute de experții naționali, unde vioara a fost datată cu anul 1735, cu toate că în actele prezentate de către persoană, anul fabricării este 1775-1785.
Rezultatul expertizei făcute la solicitarea organelor de drept arată preliminat că vioara a fost fabricată totuși în perioada 1775-178