În mai multe localități din raionul Glodeni se întârzie cu reparația traseelor în cadrul programului Drumuri bune pentru toți. Despre aceasta primarii l-au anunțat pe premierul Ion Chicu în cadrul unei ședințe de lucru, care a avut loc la Guvern.
„Sunt unele întârzieri la executarea lucrărilor de reparație a drumurilor. Primarii din raionul Glodeni s-au alertat și au solicitat imediat o întrevedere la Guvern. A fost stabilit un grafic de executare a lucrărilor pentru fiecare localitate în parte, iar până la sfârșitul lunii noiembrie lucrările de reabilitare a drumurilor trebuie încheiate”, a explicat premierul după întrevederea cu primarii din localitățile raionului Glodeni.
Totodată, oficialii au discutat despre implementarea proiectului de aprovizionare cu apă a localităților din Glodeni.