Două terenuri de lângă clădirea Circului, de o dimensiune de aproape 2 hectare, au fost reîntoarse astăzi în proprietatea municipalității prin decizia CMC, la propunerea primarului general Ion Ceban.
Potrivit lui Ceban, anterior, în anul 2002, terenurile au fost transmise cu titlu gratuit unei Asociații, în folosință provizorie, fără drept de construcție capitală.
„Asociația urma să construiască un complex sportiv, dar pe parcursul anilor terenurile nu au fost valorificate și au fost lăsate în paragină. Astfel, nu au fost respectate condițiile deciziei, iată de ce, am propus consiliului de anula decizia și de a întoarce aceste terenuri în proprietatea municipalității”, a declarat edilul.
Primarul a mulțumit tuturor consilierilor pentru susținere.
„Mulțumesc consilierilor pentru susținere și chiar aș dori să fie făcute public numele celor care au ridicat mâna și au votat pentru acest act de succes, cred eu, dar și lista cu numele a celor consilieri care cred că aceste terenuri nu trebuiau întoarse”, a adăugat primarul.
Mai mult, primarul afirmă pe acest caz a fost pornită o cauză penală la Procuratura Generală. Aceasta se află în examinare.
„Sunt de părere că instanțele judecătorești nu trebuie să apere interesele unor persoane, dar să procedeze corect și legal în raport cu cetățenii. Vom urmări atent cum se vor desfășura lucrurile în această situație”, a precizat edilu.
Ion Ceban a punctat că în continuare, urmează să fie identificate și alte terenuri, care au fost ilegal preluate prin diverse scheme și din nou va merge în fața consilierilor, pentru a întoarce ceea ce este al Chișinăului.