Președintele Uniunii Salvați Basarabia (USB) Valeriu Munteanu l-a provocat pe deputatul Octavian Țîcu să alerge împreună pe o distanță de 50 de kilometri. Reacția vine în urma declarațiilor lui Țîcu în adresa președintei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Mai exact, acesta a spus că Sandu ar fi un contracandidat comod pentru Dodon, pentru că „Republica Moldova încă nu este pregătită să aleagă o femeie președinte”.

„Am scris un comentariu în care am condamnat izbucnirea mustind de misoginism a lui Octavian Țîcu, atitudine care probabil l-a deranjat pe domnul deputat, or acesta a decis, citez din ultima-i postare pe FB (din ziua de ieri): “Le propun în spiritul nobil medieval să-i apere onoarea prin duel”, a explicat Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Prin urmare, Valeriu Munteanu a anunțat că acceptă provocarea.

„Dumnealui a inițiat duelul, eu aleg armele – alergare și creație legislativă. Astfel, mâine dimineață, vineri (sau în altă zi convenită) la ora 6.00 îl aștept pe domnul Octavian Țîcu în PMAN din Chișinău, de unde vom alega până în centrul municipiului Orhei, la monumentul domnitorului Vasile Lupu. Distanța este de doar 50 km. Alergăm doar noi doi, fără camarazi și suporteri. Dacă este puțin 50 km, eu accept orice alergare pe distanțe de până la 100 km”, a scris Munteanu.

Amintim că, în cadrul ediției din 9 iulie a emisiunii „Puterea a Patra” de la N4”, Octavian Țîcu a declarat că „cel mai comod adversar (a lui Igor Dodon, NM) este Maia Sandu. Cel mai comod adversar pentru că este un deja-vu. În al doilea rând, Republica Moldova încă nu este pregătită să voteze o femeie, sondajele au arătat că nici 30% nu vor vota pentru”. Acesta a mai spus că are mari îndoieli în capacitățile politice ale Maiei Sandu.