De Ziua Portului Popular, președintele țării, Igor Dodon, a venit cu urări de bine. Șeful statului a amintit de valorile naționale ale moldovenilor, care nu se uită niciodată.
„Ie și cămașă bărbătească, ițari și catrință, maramă și brâu, opinci și trăistuță – toate împreună și fiecare în parte ne identifică, ne reprezintă ca neam, ca popor, ca națiune. Inedite prin ornamente și tehnici de realizare, splendide prin culori și țesături, elementele costumului tradițional sunt istoria noastră, gândurile și trăirile meșterilor care le-au realizat, mândria și onoarea strămoșilor care au trăit pe aceste meleaguri.
Dragi meșteri populari și oameni îndrăgostiți de frumos, vin cu sentimente de gratitudine pentru pasiunea și jurământul Dumneavoastră de credință. Sunteți cei datorită cărora portul popular revine în cotidian și redevine element indispensabil al sărbătorilor noastre tradiționale. Pentru a nu lăsa praful uitării să acopere comorile, avem obligația să ne perpetuăm valorile, să ne educăm copiii în spiritul dragostei de țară și de tot ce înseamnă acasă.
Să purtăm cu mândrie „căciula de cârlan”, vorba cântecului, și să ne mândrim de originile noastre”, a scris președintele pe Facebook.