Medicul și bloggerul Dragoș Galbur a făcut o analiză a numărului de moldoveni din Marea Britanie, care vor să revină acasă. Potrivit acestuia, dacă toți se vor întoarce în Moldova, sistemul medical va ceda, iar situația se va agrava dramatic. Despre aceasta Galbur a scris pe Facebook.
„În Anglia există așa o universitate care se numește The University of Oxford și care e universitatea nr.1 în lume (conform The World University Ranking pentru anul 2019).
Apoi iată, în această universitate există oameni de știință care își dedică întregile lor vieți studiilor, cercetărilor științifice, descoperirilor și așa mai departe. De la începutul acestei pandemii, ei bat alarma că situația în Marea Britanie este mai alarmantă ca în alte țări europene, pentru că nu s-au luat niciun fel de măsuri de precauție din start, iar ultimul lor studiu arată că jumătate din populația Marii Britanii, adică vreo 30 de milioane ar fi deja infectată cu Covid-19. În această cifră intră desigur și moldovenii care trăiesc în regat, și pe care timp de 2-3 săptămâni, nu înțeleg de ce, Guvernul de la Chișinău, AirMoldova & Co îi tot aduce acasă. Bine, evident că scopul principal al companiilor avia e banul, dar din punct de vedere epidemiologic, aceste manevre mi se par o bombă cu ceas!
Se preconizează că în jur de 5000 de moldoveni din regat vor ajunge acasă în următoarele 3 săptămâni, cu rute directe sau prin România. Dacă e să ascultăm de ce zic cercetătorii de la Oxford (pe care eu îi cred mult decât pe cercetătorii de la Chișinău, care nici nu există), 2500 din aceștia ar putea fi infectați cu Covid-19, matematic vorbind. Nematematic, întrebarea e oare câți din aceste 5 mii de persoane vor respecta carantina luând în considerare că vine Paștele? Sunt testați obligatoriu toate persoanele care intră în țară? Desigur că nu. Și atunci, dacă undeva îi înțeleg pe cei care vin acasă, atunci nu îi înțeleg deloc pe cei de la guvernare. Ce faceți, băi?!
Nu se înțelege un lucru esențial – noi avem în jur de 5-6 sute de mii de bătrâni în republică, care formează un grup de risc extrem de mare, și chiar dacă premierul Chicu afirmă că sistemul de sănătate poate suporta 4000 de persoane infectate cu coronavirus, această cifră nu corespunde realității, iar noi cei din sistemul medical cunoaștem acest lucru.
Unica speranță acum e responsabilitatea și responsabilizarea celor care ajung în țară de a sta 14 zile izolați în carantină, deși sunt foarte sceptic, altfel, într-o lună, vom întrece România la cifre”, a scris Galbur.