“PSRM este cea mai solidară, cea mai unită și cea mai bine formată fracțiune parlamentară. Sunt sigur că nici unul din ei nu va avea tentația să părăsească echipa, chiar dacă au fost tentative de a-i corupe”. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

„Dacă ne uităm pe listă și următorii care vin sunt membrii de partid care au muncit, care sunt apreciați de partid și care au susținere în teritoriu. Ei știu că în spate sunt alegători, care vor cere socoteală inclusiv și pentru faptele care le produc în continuare”, a mai spus Furculiță.

Președintele fracțiunii PSRM a precizat că sunt tentative de a corupe deputații PSRM, dar aceștia imediat anunță conducerea partidului. „Nu avem frică că un membru al fracțiunii ar putea să plece la oricare alt proiect politic”, a mai spus Corneliu Furculiță.

Recent, președintele țării, Igor Dodon, a declarat că mai mulți deputați socialiști ar fi primit oferte de la Partidul ȘOR și grupul „Pro Moldova” pentru a pleca din PSRM și a se alătura altor fracțiuni parlamentare în schimbul a 400-500 de mii de euro. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că un deputat a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție și a fost inițiată o cauză penală.