Poliţia Capitalei în comun cu Procuratura au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa a doi adolescenţi, care au agresat mai mulți minori. Incidentul a avut loc ieri, 8 august, într-o tabără de odihnă pentru copii din or. Vadul lui Vodă.
Poliția Capitalei a fost alertată prin intermediul serviciului specializat 112 precum că, 13 minori, cu vârstele cuprinse între 11 ani şi 15 ani, ar fi fost agresați,noteaza SubiectulZilei.
La faţa locului au intervenit imediat poliţiştii sectorului Ciocana, precum şi psihologul din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. În urma investigaţiilor demarate, poliţiştii au constatat că tabăra de odihna pentru copii activa în lipsa actelor legale ce se impun. Totodată, copiii ar fi fost lasaţi în grija a doi adolescenţi cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani. Anume aceştia ar fi recurs la acţiuni agresive faţă de copii, dupa ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Ca urmare, Poliţia Capitalei a sesizat autoritaţile publice locale, fiind convocată o şedinţă, în urma căreia a fost emisă decizia de sistare a activitaţii taberei respective.
Ulterior administratorul taberei a limitat accesul în tabără a poliţiei, reprezentanţilor APL, inclusiv şi a părinţilor, timp de circa 2-3 ore, timp în care poliţiştii au dus tratative cu administraţia taberei în vederea soluţionării situaţiei de conflict.
În această ordine de idei, Poliţia Capitalei în comun cu Procuratura au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, fiind cercetaţi în stare de libertate. Totodată, a fost iniţiată o cauza penală pentru privare ilegală de libertate, în privinţa administratorului, fiind reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. De asemenea minorii agresaţi fizic au fost audiaţi şi acordată asistenţa necesară, inclusiv psihologică, cu îndreptarea la Centrul de expertiza medico-legală pentru constatarea gradului de gravitate a leziunilor corporale provocate. Toate circumstanţele în care a avut loc incidentul se stabilesc.
Anterior, Poliţia a relevat unele derogări de la prevederile legale în activitatea taberei de odihnă pentru copii, fapt pentru care la data de 31 iulie 2018, a fost sesizată APL din or. Vadul lui Vodă de către poliţie, fiind solicitată în mod de urgenţă primirea unei decizii în acest sens.
În cadrul acţiunilor de urmarire penală, urmează a fi investigate, inclusiv, cauzele şi condiţiile ce au favorizat comiterea faptelor infracţionale, precum şi reacţia tardivă a instituţiilor abilitate în domeniu.