Autoritățile Republicii Moldova au inițiat o evaluare detaliată a activității platformei Yandex Go, pentru a verifica eventualele riscuri la adresa securității statului și a protecției datelor cu caracter personal. În funcție de concluziile investigației, compania ar putea fi supusă unor măsuri restrictive, inclusiv suspendării activității.

Decizia a fost luată pe 15 octombrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, convocat de Guvern. Verificările vor viza atât activitatea investițională a platformei, cât și influența grupului Yandex asupra investițiilor realizate în Republica Moldova.

Compania trebuie să prezinte, în termen de 20 de zile, documente și informații despre structura de proprietate, beneficiarii efectivi și alte aspecte prevăzute de legislație.

Totodată, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal urmează să întocmească un raport privind modul în care platforma colectează, prelucrează, păstrează și transmite informațiile utilizatorilor.

Potrivit Guvernului, verificările sunt necesare pentru a determina dacă există riscuri privind utilizarea neautorizată a datelor personale. Autoritățile recunosc că platforma este folosită de numeroși cetățeni și șoferi, motiv pentru care consideră importantă clarificarea acestor aspecte.

În funcție de rezultatele evaluării, legislația permite aplicarea mai multor măsuri, de la impunerea unor condiții privind investițiile până la înstrăinarea participațiilor și activelor sau suspendarea activității. Deocamdată, nu a fost anunțată o decizie de sistare a serviciilor.

Executivul a prezentat și date privind contribuțiile fiscale asociate platformei. Potrivit autorităților, Yandex Go nu prestează direct servicii de taxi, ci oferă operatorilor locali posibilitatea de a utiliza aplicația pentru intermedierea curselor.

Pentru fiecare călătorie, operatorii achită un comision de 12% din valoarea cursei, la care se aplică TVA de 20%. Astfel, pentru o cursă în valoare de 100 de lei, comisionul este de 12 lei, iar TVA-ul aferent acestuia constituie 2,40 lei.

În 2025, la bugetul de stat au fost transferate aproximativ 12,5 milioane de lei din TVA-ul aplicat comisioanelor plătite către Yandex.

Separat, operatorii din domeniul taxi, inclusiv cei care lucrează prin intermediul platformei, au achitat în aceeași perioadă circa 216 milioane de lei în impozite și contribuții. Suma este cu 42% mai mare decât cea înregistrată în 2024. Din total, aproximativ 160 de milioane de lei reprezintă impozite aferente salariilor și activității de taxi, contribuții sociale și prime de asigurare medicală.

În același timp, Serviciul Fiscal de Stat a raportat neconcordanțe în aproximativ jumătate dintre cursele efectuate de cei 8.781 de șoferi monitorizați în primele luni ale anului 2026. Verificările fiscale vor continua, iar încălcările confirmate vor fi sancționate conform legislației.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a anunțat că va informa publicul despre rezultatele evaluării și despre eventualele măsuri dispuse în privința platformei Yandex Go.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!