Iuri Radulov, cunoscut în lumea interlopă drept „Babior”, ar putea fi extrădat din Turcia în Republica Moldova în aproximativ 30 de zile. După revenirea în țară, acesta urmează să fie reîncarcerat, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit oficialei, procedura de extrădare fusese inițiată de autoritățile moldovenești încă în anul 2025. Chișinăul ar fi cunoscut și locul în care se afla Radulov în Turcia.
„Cunoașteți că a fost anulată hotărârea de către Curtea de Apel și el urmează să revină înapoi în penitenciar”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Ministra a precizat că nu cunoaște cu ce s-ar fi ocupat Radulov în perioada în care s-a aflat în Turcia.
Radulov a fost reținut pe 5 octombrie, în cartierul Fatih din Istanbul. Operațiunea a fost desfășurată de Serviciul Național de Informații al Turciei (MİT), Poliția din Istanbul și Interpol.
Numele lui Iuri Radulov este cunoscut în mediul criminal din Republica Moldova încă din anii ’90. Acesta a fost considerat liderul unei grupări implicate în mai multe asasinate, victime fiind inclusiv oameni de afaceri și persoane din lumea interlopă.
Anterior, Radulov a fost reținut în Bulgaria și extrădat în Republica Moldova. El a fost condamnat la detenție pe viață pentru 10 omoruri și 11 tentative de omor.
Ulterior, Radulov a fost eliberat condiționat și a părăsit Republica Moldova în martie 2025. În urma anulării hotărârii de eliberare de către Curtea de Apel, autoritățile moldovenești susțin că acesta urmează să fie readus în penitenciar după extrădare.













