Agenția Servicii Publice (ASP) lansează, începând cu 5 octombrie, un serviciu electronic care le permite proprietarilor de locuințe să își înregistreze online domiciliul permanent sau reședința temporară, fără să mai meargă la un ghișeu al instituției.
Serviciul poate fi accesat prin pagina web a ASP, aplicația mobilă EVO și portalul evo.gov.md. Prin intermediul acestuia, proprietarii pot solicita înregistrarea proprie, a copiilor minori, precum și radierea unor persoane terțe din locuința pe care o dețin.
Pentru depunerea cererii, solicitantul trebuie să aibă un act de identitate valabil și să fie proprietar sau coproprietar al unui imobil din Republica Moldova. Dreptul de proprietate trebuie să fie înregistrat în Registrul bunurilor imobile, iar adresa locuinței să fie înregistrată și verificată în Registrul de stat al unităților administrativ-teritoriale și al adreselor.
Procedura presupune autentificarea cu semnătură electronică, verificarea automată a datelor, semnarea electronică a cererii și achitarea serviciului prin MPay. Confirmarea depunerii și rezultatul examinării sunt expediate prin e-mail, iar informațiile despre noua adresă pot fi consultate în Cabinetul personal EVO.
O singură cerere poate include mai multe operațiuni, precum înregistrarea proprietarului, înregistrarea copiilor minori și radierea unor persoane terțe. Dacă solicitantul deține mai multe imobile, acesta poate selecta adresa la care dorește să fie înregistrat, însă fiecare cerere poate viza o singură adresă.
Înregistrarea copiilor minori poate fi solicitată de unul dintre părinți în aceeași cerere, în condițiile prevăzute de ASP. Procedura se aplică, între altele, în cazul părinților căsătoriți oficial și al minorilor cu vârsta de peste 14 ani care dețin un act de identitate valabil.
ASP precizează că proprietarul unic poate solicita online radierea tuturor persoanelor terțe înregistrate la adresa sa. În cazul coproprietății, pot fi radiate online doar persoanele înregistrate înainte ca solicitantul să fi dobândit cota-parte respectivă. Pentru persoanele înregistrate ulterior este necesar acordul tuturor coproprietarilor, iar procedura trebuie efectuată la ghișeu.
Agenția atenționează și asupra unei situații legate de actele de identitate. Proprietarii sau copiii acestora care dețin buletine de identitate de tip card bancar emise în perioada 7 martie 2013 – 31 martie 2025 trebuie să țină cont că utilizarea serviciului electronic va duce la anularea automată a actului deținut.
În acest caz, persoana va trebui să solicite o nouă carte de identitate la unul dintre oficiile ASP.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













