Companiile Turbo Energy Power și MASS, care au participat la licitația pentru proiectarea și construcția stației de epurare a apelor uzate și a infrastructurii de canalizare din municipiul Soroca, cer suspendarea semnării contractului cu ofertantul desemnat câștigător. Reprezentanții consorțiului solicită o verificare tehnică independentă a parametrilor care au stat la baza evaluării ofertelor.
Potrivit acestora, oferta declarată câștigătoare este cu peste 700.000 de euro, echivalentul a circa 14 milioane de lei, mai scumpă decât cea prezentată de consorțiul clasat pe locul doi. Reprezentanții Turbo Energy Power și MASS susțin că avantajul tehnic al câștigătorului s-ar baza pe indicatori de consum energetic pe care îi consideră nerealizabili în condiții practice.
Managerul de proiect al Turbo Energy Power, Grigore Tentiuc, a declarat că demersul nu urmărește blocarea proiectului, ci verificarea modului în care a fost evaluată oferta câștigătoare.
Potrivit acestuia, ofertantul desemnat câștigător a obținut 98,99 puncte din 100 la componenta tehnică, în timp ce consorțiul reprezentat de Turbo Energy Power a acumulat 33,15 puncte. Diferența ar fi fost determinată în special de consumurile energetice declarate, un consum mai mic fiind punctat mai avantajos.
Tentiuc a invocat drept exemplu pomparea apelor uzate la o înălțime de aproximativ 45 de metri. Potrivit calculelor prezentate de consorțiu, oferta câștigătoare indică un consum de circa 0,081–0,085 kWh pentru un metru cub de apă, în timp ce energia minimă teoretică necesară ar fi de aproximativ 0,12 kWh, fără a lua în calcul pierderile și randamentul instalațiilor. Consorțiul clasat pe locul doi ar fi indicat un consum de aproximativ 0,3 kWh/m³.
Reprezentanții companiilor susțin că acceptarea acestor parametri ar fi contribuit decisiv la punctajul tehnic al ofertantului câștigător și ar fi compensat diferența de preț.
Consorțiul afirmă că a sesizat mai multe instituții, inclusiv Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Centrul Național Anticorupție. Potrivit reprezentanților săi, aceștia au fost audiați în calitate de martori, iar sesizarea privind presupuse fapte de corupție, abuz de serviciu și favorizare a fost transmisă organului de urmărire penală.
Avocata Cristina Smolevschi a precizat că licitația face parte dintr-un proiect finanțat de Banca Mondială și nu este supusă mecanismului obișnuit al achizițiilor publice naționale. Astfel, rezultatul nu poate fi contestat prin intermediul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.
Consorțiul solicită suspendarea semnării contractului până la efectuarea unei expertize independente privind consumurile energetice declarate și modul în care acestea au fost evaluate. Totodată, reprezentanții companiilor cer continuarea investigațiilor CNA și informarea Băncii Mondiale despre situația sesizată.













