În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, consilierul municipal din partea Mișcării Alternativa Națională (MAN), Cristina Burdiumov, a reiterat susținerea Fracțiunii MAN pentru serviciul social de asistență personală și pentru drepturile familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilități.

Cristina Burdiumov a declarat că este direct implicată în această problemă, fiind mama unui copil cu dizabilități. Ea a precizat că a renunțat încă de la început la serviciul de asistent personal pentru a evita orice interpretări, însă această decizie nu înseamnă că este indiferentă față de familiile pentru care acest serviciu este indispensabil.

„Faptul că am ales să renunț la acest serviciu nu înseamnă că sunt indiferentă față de familiile care depind de el. Pentru foarte mulți părinți, asistentul personal nu reprezintă doar un serviciu social, ci posibilitatea de a avea grijă de propriul copil și, în multe cazuri, singura sursă de venit a familiei”, a declarat Cristina Burdiumov.

Consilierul MAN a subliniat că, în municipiul Chișinău, serviciul de asistență personală continuă să fie prestat pentru beneficiarii existenți, însă problema reală o constituie admiterea noilor beneficiari și extinderea serviciului acolo unde necesitățile sunt în continuă creștere.

Potrivit acesteia, proiectul înaintat de consilierii PAS obligă Direcția responsabilă să își asume angajarea asistenților personali, fără ca impactul financiar să fie cunoscut.

„În proiect este prevăzut că acoperirea financiară va fi calculată ulterior de direcțiile responsabile. Ni se cere să votăm o obligație, iar abia după aceea să aflăm câți beneficiari sunt eligibili, câte unități de personal sunt necesare și care va fi costul real al serviciului”, a explicat Burdiumov.

Ea a afirmat că situația este consecința reformei „Restart”, prin care competențe importante au fost transferate autorităților publice locale fără asigurarea surselor financiare necesare. În timp ce în majoritatea raioanelor serviciul de asistență personală este finanțat de stat, municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia au rămas într-un regim diferit de finanțare.

„Nu cerem privilegii, ci aceleași drepturi. Persoanele cu dizabilități sunt egale și nu contează în ce localitate trăiesc. Dacă s-a dorit echitate, atunci și mecanismul de finanțare trebuie să fie același pentru toți”, a declarat consilierul municipal.


În opinia sa, proiectul discutat în Consiliul Municipal tratează doar efectele problemei, fără a elimina cauza acesteia și fără a corecta tratamentul diferențiat dintre municipiul Chișinău și celelalte unități administrativ-teritoriale.
Cristina Burdiumov a anunțat că Fracțiunea MAN a înaintat un demers oficial către Guvernul Republicii Moldova, Parlament, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor, solicitând revizuirea mecanismului de finanțare a serviciului de asistență personală și eliminarea inechităților create prin reforma „Restart”.

„Până când statul nu își va asuma responsabilitatea pentru politicile sociale pe care le stabilește și nu va trata în mod egal toți cetățenii, indiferent unde locuiesc, această problemă va continua. Persoanele cu dizabilități au nevoie de un mecanism stabil și echitabil, care să nu depindă de schimbările politice, de bugetele locale sau de localitatea în care trăiesc”, a conchis Cristina Burdiumov

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!