Republica Moldova implementează un nou Program de dezvoltare a educației incluzive, însă infrastructura școlară și nivelul de acceptare a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) continuă să reprezinte provocări majore. Specialiștii susțin că, pe lângă investițiile în instituțiile de învățământ, este necesară și schimbarea percepției societății față de copiii cu dizabilități.
Programul de dezvoltare a educației incluzive pentru perioada 2024–2027 dispune de un buget estimat la 480 de milioane de lei și are drept obiectiv integrarea tuturor copiilor și tinerilor, indiferent de necesitățile lor, în sistemul de învățământ general. Totodată, documentul urmărește facilitarea accesului acestora la studii profesionale și universitare, precum și integrarea lor ulterioară pe piața muncii.
Datele prezentate arată însă că peste jumătate dintre absolvenții de gimnaziu cu cerințe educaționale speciale nu își continuă studiile profesionale. În același timp, doar 22,3% dintre școli sunt dotate cu rampe de acces, multe dintre acestea nefiind conforme cu standardele, iar numai 17,5% dispun de grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități.
Șefa Serviciului social „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale” din municipiul Bălți, Anastasia Pirogan, consideră că o societate incluzivă poate fi construită doar prin educație și printr-o mai bună informare a publicului.
„Pentru a crea o societate capabilă să accepte copiii cu dizabilități este nevoie de formarea acestei societăți incluzive și anume prin educație și prin conștientizarea publică. Este nevoie de campanii media care să promoveze abilitățile copiilor și evoluția lor, nu doar limitele acestora”, a declarat specialista.
Aceasta a subliniat necesitatea instruirii continue a cadrelor didactice și a specialiștilor din domeniu, extinderii serviciilor gratuite de terapie, precum și amenajării spațiilor publice și terenurilor de joacă adaptate copiilor cu necesități speciale.
Potrivit Anastasiei Pirogan, cea mai mare piedică în calea incluziunii nu este dizabilitatea, ci reacția societății față de persoanele cu nevoi speciale.
„Legi avem, dar ne lipsesc mecanismele de funcționare. Ne confruntăm și cu rezistența unor părinți ai copiilor tipici, iar cea mai mare barieră în integrarea copiilor nu este dizabilitatea, ci mediul creat pentru a-i accepta. Incluziunea adevărată înseamnă participare, adaptare și apartenență, nu un act de caritate, ci un drept fundamental”, a afirmat aceasta.
Specialiștii atrag atenția că integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale reprezintă nu doar o responsabilitate socială, ci și o investiție în dezvoltarea economică a Republicii Moldova. O participare mai mare a acestor tineri la educație și pe piața muncii ar contribui la formarea unei forțe de muncă mai diverse și mai bine pregătite.
