Ambasada Republicii Moldova în Grecia avertizează cetățenii moldoveni aflați în această țară, în tranzit sau care intenționează să călătorească acolo, despre riscul sporit de producere a incendiilor de vegetație, pe fondul temperaturilor ridicate prognozate începând cu 30 iulie.
Potrivit reprezentanței diplomatice, mai multe regiuni din Grecia se află sub risc crescut de incendii, printre acestea numărându-se Attica, Peloponezul (Corint, Argolida, Arcadia, Laconia și insula Kythira), Grecia Centrală (Beoția, Fthiotida, Phocis, insulele Evia și Skyros), Insulele din Egeea de Nord (Lesvos, Chios, Samos, Ikaria), precum și Insulele Ciclade și Creta.
Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să manifeste prudență, să evite zonele afectate de incendii și să respecte indicațiile autorităților elene, inclusiv eventualele ordine de evacuare transmise prin sistemul de alertă 112.
Ambasada recomandă consultarea hărții oficiale privind situația incendiilor și a ghidului de autoprotecție publicat de autoritățile elene. În cazul izbucnirii unui incendiu, persoanele aflate în zonă sunt rugate să apeleze imediat Serviciul de Pompieri la numărul 199.
Pentru situații care necesită asistență consulară, cetățenii Republicii Moldova pot contacta Ambasada de la Atena la numărul (+30) 210 699 03 72, telefonul de urgență (+30) 698 470 2421 sau prin e-mail la adresele oficiale ale instituției.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












