Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) investighează un fost secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, suspectat că ar fi coordonat o schemă de deturnare și spălare a fondurilor provenite din donații internaționale, în valoare de aproape 1,3 milioane de dolari.

Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt cercetate patru persoane. Deși NABU nu a făcut publică identitatea fostului oficial, presa ucraineană îl identifică drept Oleksandr Bankov, care a ocupat funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe în perioada 2020–2024.

Printre suspecți se numără și un diplomat aflat în funcție, fost șef al cabinetului secretarului de stat, un fost consilier al ministrului de Externe, care conducea un ONG implicat în schemă, precum și contabilul organizației.

Potrivit investigației, donatori internaționali și angajați ai misiunilor diplomatice ucrainene ar fi fost convinși să direcționeze fonduri către un ONG controlat de grupare. Ulterior, banii ar fi fost transferați către persoane fizice autorizate și companii afiliate suspecților, fiind apoi introduși în circuite ilegale de conversie în numerar și retrași.

NABU susține că fondurile au fost utilizate pentru îmbogățirea personală a membrilor grupării. Pentru a ascunde proveniența banilor, suspecții ar fi întocmit scrisori și acorduri de finanțare false, menite să ofere aparența unor tranzacții legale.

Anchetatorii estimează că prin această schemă ar fi fost spălate peste 37 de milioane de grivne, echivalentul a aproximativ 1,28 milioane de dolari la momentul comiterii faptelor.

Ministerul ucrainean de Externe a declarat pentru Kyiv Independent că aplică o politică de „toleranță zero” față de corupție și a precizat că ancheta este, în parte, rezultatul unui audit intern și al cooperării ministerului cu autoritățile de aplicare a legii. Instituția a subliniat că nu a încercat să îi protejeze pe cei vizați.

Cele patru persoane au fost informate oficial că sunt cercetate, însă dosarul nu a fost transmis deocamdată în instanță.

Cazul este considerat unul dintre cele mai importante dosare de corupție deschise în Ucraina în ultimii ani și se înscrie în seria anchetelor lansate împotriva foștilor înalți demnitari, în contextul intensificării reformelor anticorupție și al procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!