Dosarul șoferului moldovean prins la frontiera României cu muniție și arme de război ascunse într-un camion a fost transmis instanței. Cazul a ajuns pe masa magistraților români la 13 iulie, iar bărbatul riscă până la 12 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Serghei Prelipcean, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de contrabandă calificată și folosirea de acte false, după ce în toamna anului trecut ar fi fost depistat la intrarea în România cu un camion în care era ascuns un adevărat arsenal.
Potrivit anchetatorilor, majoritatea armelor descoperite erau funcționale. Procurorii susțin că transportul ar fi conținut muniție și armament de tip militar.
Șoferul respinge acuzațiile și afirmă că nu știa ce marfă transportă. În prezent, acesta este cercetat în libertate, sub control judiciar.
În paralel, în Republica Moldova, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a trimis în judecată, în luna mai, cinci persoane suspectate de implicare în aceeași schemă. Printre acestea se numără presupusul organizator, un responsabil de logistică și depozitare, un broker vamal, administratorul companiei exportatoare și șoferul care ar fi transportat armamentul din Ucraina.
Potrivit procurorilor moldoveni, armele ar fi fost introduse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 2023 – noiembrie 2025 și ascunse cu materiale speciale, inclusiv de tip „anti-scaner”, pentru a evita depistarea la controlul de frontieră.
Persoanele cercetate în Republica Moldova riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













