Trei bărbați, un polițist, un suspect și un civil și-au pierdut viața luni în urma unui schimb de focuri produs într-un cartier evreiesc din Montréal, Canada. De asemenea, o polițistă a fost rănită, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

Incidentul a început în jurul orei locale 11:35, iar la momentul comunicării oficiale operațiunea poliției era încă în desfășurare. Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii privind circumstanțele tragediei sau motivele care au stat la baza atacului.

„Deocamdată, nu cunoaștem motivul din spatele acestor evenimente”, a declarat pentru Radio-Canada ministrul securității interne din provincia Québec, Ian Lafrenière.

În zonă a fost mobilizat un important dispozitiv al forțelor de ordine. Cartierul rezidențial din vestul orașului Montréal, cunoscut pentru numeroasele sale magazine și restaurante evreiești, a fost izolat de poliție.

Imaginile distribuite pe rețelele sociale surprind un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, întins la pământ, acesta fiind prezentat drept principalul suspect.

Din motive de siguranță, locuitorii au fost îndemnați să rămână în locuințe, iar autostrada din apropiere a fost închisă circulației.

Centrul Consultativ pentru Relații Evreiești și Israeliene (CIJA) a transmis pe platforma X că monitorizează îndeaproape evoluția situației, în timp ce ancheta autorităților este în desfășurare.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!