La Spitalul Clinic Bălți au fost efectuate, în premieră, două intervenții chirurgicale laparoscopice pentru tratarea herniei hiatale și a splenectomiei. Aceste operații au fost posibile datorită unui laparoscop modern, achiziționat de Ministerul Sănătății cu sprijinul partenerilor internaționali, în cadrul unui program de asistență externă pentru refugiații din Ucraina. Valoarea echipamentului se ridică la 134.000 de dolari.

Intervențiile, realizate de o echipă mixtă de chirurgi din Bălți și Chișinău, au vizat două paciente, una în vârstă de 60 de ani, diagnosticată cu hernie hiatală, și alta de 36 de ani, care a necesitat extirparea splinei. Ambele operații au fost efectuate prin metoda minim invazivă și s-au desfășurat cu succes, pacientele fiind în stare bună și sub tratament postoperator.

Echipa medicală a fost formată din chirurgii Sergiu Ungureanu și Sergiu Levința, medicul rezident Alexandr Guțul, anesteziologii-reanimatologi Sergiu Pcela și Andrei Talmazan, alături de asistentele Maia Țurcanu și Victoria Gheorghiță.

Utilizarea laparoscopului modern permite efectuarea unor intervenții minim invazive cu ajutorul unei camere video și a unor instrumente speciale. Avantajele pentru pacienți includ o recuperare rapidă, dureri reduse după operație și riscuri minime de complicații.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!