Un lot de 50 de mii de mănuși de protecție a fost donat astăzi de Comunitatea evreiască din Moldova pentru a fi distribuite spitalelor din Chișinău, antrenate în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. Acțiunea de donare a avut loc la Maternitatea municipală nr. 2.

Primarul general, Ion Ceban, a mulțumit Comunității evreiești pentru gestul caritabil. Potrivit edilului-șef, toate aceste donații sunt de mare folos în această perioadă.

”Suntem recunoscători tuturor persoanelor și entităților care se implică activ, de rând cu autoritățile, la depășirea situației cauzate de epidemia CODIV-19. Donațiile făcute acum, cât și cele anterioare, ne sunt de un real folos, iar lotul de echipamente primite va fi distribuit către medicii antrenați în prima linie”, a spus primarul.