SPPS exclude versiunea unei tentative de asasinare a lui Igor Dodon

Directorul interimar al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), Anatolie Golea, exclude versiunea unui atentat asupra președintelui Igor Dodon, prin implicarea acestuia într-un accident rutier la Strășeni.

Anatolie Golea afirmă că deplasarea președintelui a apărut spontan și nu poate fi vorba de o încercare de asasinat, care în mod normal, trebuie pregătită minuțios. Printre altele, se vorbește despre faptul că impactul a fost provocat nu doar de carosabilul umed, dar și de vizibilitatea redusă, de vreme ce accidentul s-a produs în vârf de pantă.

„Excludem 100% versiunea unui atentat asupra președintelui. S-a făcut o analiză la această versiune și în urma analizei s-a stabilit că a fost un accident. Șoferul camionetei, din cauza că era traseul ud și mașina de mare tonaj, nu a adaptat viteza automobilului bine și avea să intre în coliziune cu automobilul din față. Ca să evite această coliziune a întors volanul în stânga și a intrat în coliziune cu automobilul principal din cortegiu, unde se afla președintele. Șoferul a frânat și ca să evite coliziunea a redirecționat mașina în partea stângă. Noi am verificat versiunea atentatului. Șoferul care era la volanul acelui camion lucrează de mai mult timp pe acest traseu”, susţine directorul SPPS.

Conform lui Golea, în acea zi șoferul a livrat marfă la Ungheni, apoi la Nisporeni și se întorcea cu camionul gol.

Un alt indiciu care exclude versiunea unei tentative de asasinare a lui Igor Dodon este că această deplasare a apărut spontan și pentru a pregăti un atentat asupra cortegiului, trebuie să ai mai mult timp.

„Trebuie să știi la ce oră și pe ce traseu se va afla cortegiul, ceea ce șoferul camionului nu avea cum să știe. În momentul impactului camionul avea 60 de km/h. Pur și simplu el nu a adaptat viteza pe carosabilul umed”, mai spune directorul interimar al SPPS, Anatolie Golea.