Prins cu mită de 16 mii de euro. Un bărbat reţinut de SPIA riscă până la 6 anid e închisoare

Un bărbat din raionul Orhei a fost reţinut de ofiţerii de la securitatea internă a MAI pentru trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut 16 mii de euro de la un denunţător, promiţând-ui că-l poate scăpa de pedeapsă de fiul acestuia.

Mai exact, bărbatul i-a spus denunţătorului că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instanţei de fond şi recurs care examinează cauza penală pornită în privința fiului acestuia, pe faptul comercializării drogurilor. Astfel, s-a stabilit că, anterior bănuitul ar fi pretins și primit o sumă de 7500 de euro de la denunțător, după care a mai solicitat o sumă de 8500 de euro.

Astfel, în timpul primirii sumei de 8500 de euro, bărbatul a fost reținut în flagrant delict, de ofițerii SPIA și procurorii anticorupție.

În cadrul perchezițiilor, a fost depistată suma de 8500 de euro, care i-a fost transmisă suspectului, sub controlul ofițerilor SPIA.

La moment bănuitul este reţinut pe un termen de 72 ore, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă sau chiar până la 6 ani de închisoare.