Ofițerii CNA și procurorii din Chișinău desfășoară astăzi 30 de percheziții într-o cauză penală privind eliberarea ilegală a adeverințelor medicale contra unor sume de bani. În centrul investigației se află un medic-șef din cadrul Spitalului raional Șoldănești, care a fost deja reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit că organiza eliberarea documentelor fără examinarea fizică a pacienților.
Potrivit anchetei, schema viza mai multe comisii specializate, inclusiv cele pentru examinarea șoferilor, a candidaților pentru permisul de conducere, precum și comisiile narcologice și psihice. Medicul reținut, împreună cu alți membri ai comisiilor, ar fi pretins și acceptat sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru fiecare adeverință emisă fictiv. Descinderile au loc la domiciliile, birourile și unitățile de transport ale persoanelor vizate din municipiul Chișinău și raioanele Șoldănești și Rezina.
În prezent, procurorii documentează fapte de corupere pasivă, activă și trafic de influență, subliniind că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie finală a instanței. Totodată, CNA îndeamnă cetățenii să raporteze actele de corupție la Linia Națională Anticorupție (0800 55555) sau la Linia Fierbinte a instituției disponibilă prin aplicațiile de mesagerie securizată.












