Directorul și directorul adjunct ai unui centru de reabilitare pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din Vadul lui Vodă, alături de un intermediar, au fost reținuți de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău, în urma a peste 50 de percheziții desfășurate pe întreg teritoriul țării.
Cei trei sunt cercetați în mai multe dosare penale pentru corupere pasivă, trafic de influență și delapidare a averii străine, comisă prin abuz de serviciu în cadrul achizițiilor publice.
Potrivit CNA, conducerea instituției, aflate în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și finanțată din bugetul de stat, ar fi pus în aplicare o schemă frauduloasă. Aceștia ar fi pretins sume cuprinse între 10.000 și 40.000 de lei pentru a manipula licitațiile publice privind achiziția de bunuri și servicii destinate centrului.
De asemenea, anchetatorii au constatat că banii încasați de la persoane fizice pentru tratamentele balneo-sanitare nu erau înregistrați în contabilitatea instituției. Sumele colectate erau folosite în scopuri personale, iar acțiunile conducerii au dus la delapidarea patrimoniului centrului.
Investigațiile vizează și 12 agenți economici implicați în aceste activități.
În prezent, cele trei persoane se află în custodia CNA, fiind reținute pentru 72 de ore.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI