37 de locuitori din regiunea Cahul au absolvit unul dintre cele două cursuri de competențe digitale și de dezvoltare a paginilor web, datorită cărora au avansat în domeniul IT. Cursurile au durat trei luni, timp în care beneficiarii au învățat să țină pasul cu tehnologiile digitale. După finalizarea cursurilor, absolvenții și-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment de retrospectivă la care au participat reprezentanți ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Scopul acestui proiect este de a contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin implementarea noilor politici de programare și tehnologii inovative. Într-un context în care digitalizarea devine tot mai necesară, aceasta influențează practic toate domeniile utilizării. Niciun domeniu nu este ignorat în procesul de digitalizare. Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită asigurării faptului că nimeni nu este lăsat în urmă în această călătorie către digitalizare. Este esențial să ne îmbunătățim competențele digitale, indiferent de vârsta pe care o avem. Aceasta ne permite să rămânem competitivi pe piața internațională într-un mediu în continuă schimbare, să ne adaptăm la noile cerințe și să ne valorificăm potențialul pe deplin”, a declarat Boris Fillipov, Ofițer de program la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Iar Thomas Alveteg,Prim Secretar, Șef Adjunct, Departamentul de Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în Republica Moldova a menționat: „Trăim într-o eră a digitalizării în care schimbările tehnologice au loc cu o viteză uluitoare. Pentru a rămâne competitivi în carieră și în activitatea antreprenorială, este crucial să ne adaptăm continuu la aceste schimbări și să fim la curent cu noile tehnologii și tendințe. Totodată, pentru a atinge succesul în această eră digitală, este esențial să asigurăm o finanțare continuă, care să ne permită să ne dezvoltăm și să învățăm noile competențe necesare”.

Beneficiarii au avut ocazia să discute și cu reprezentanți ai mai multor companii din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor. Delegații companiei Moldcell și cei de la compania Power IT i-au încurajat să își continue drumul în domeniul IT. În același timp, compania Halley Soft a adus în discuție avantajele unei cariere în IT. Concomitent, cele mai bune proiecte realizate de absolvenții cursurilor au fost prezentate în fața publicului.

„În momentul în care am participat la acest curs, am constatat că am o bună cunoaștere a domeniului digital. Cu toate acestea, am considerat că este important să ajut echipa să avem un limbaj comun în această sferă și să ne înțelegem cât mai bine în procesul de digitalizare. Prin urmare, am venit pentru a-i motiva pe colegi și a-i ajuta să dobândească cunoștințe noi, astfel încât să putem lucra cu succes împreună”, a spus Tatiana Ivanova, antreprenoare.

Cursurile au fost organizate de EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect implementat de ATIC și finanțat de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Ambasada Suediei.