Un număr de 91 de copii cu statut adoptabil se află în evidența autorităților municipale din Chișinău, potrivit Direcției pentru protecția drepturilor copilului. Alți 17 copii sunt în proces de adopție. Dintre aceștia, șase așteaptă finalizarea documentelor, iar 11 se află în prezent în grija unui tutore sau curator.
Datele arată că din cei 91 de copii adoptabili, 30 fac parte din cupluri de frați, iar 23 sunt copii cu nevoi speciale – categorie pentru care procesul de adopție este adesea mai dificil.
Adopția în Republica Moldova durează, în medie, aproximativ șase luni. Lista actualizată a copiilor eligibili este disponibilă pe site-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, fiind depersonalizată și organizată atât pentru adopții naționale, cât și internaționale.
Pot adopta persoanele care au cel puțin 25 de ani, capacitate deplină de exercițiu și o diferență de vârstă față de copil de minimum 18 ani și maximum 48 de ani.
Pentru copiii care nu reușesc să fie adoptați până la majorat, statul se angajează să le ofere sprijin și îndrumare pentru integrarea într-o viață independentă.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI